Luni, 20 septembrie – Miercuri, 22 septembrie – 10:00, 12:30, 15:00, 17:30, 20:00

Joi, 23 septembrie – 10:00, 12:30, 15:00, 17:00

Cinema Cityplex – Constanta

Luni, 20 Septembrie – Joi, 23 septembrie – 13:30, 15:30, 17:45, 20:00, 22:30

Cinema Arta – Cluj

Luni, 20 septembrie – Joi, 23 septembrie – 14:30, 17:00, 19:30, 22:00

Ada Solomon si Excelenta Sa Mario Cospito

“Eu lucrez de patru ani ca menajeră (badante) în Italia. Într-adevăr noi suntem privite ca și cum am face parte din familia lor, a bătrânilor, bolnavilor cu care lucram. Eu mă atașez foarte mult de persoanele cu care lucrez, poate chiar prea mult, asta nu cred că e foarte bine, deoarece am suferit mult când a murit prima bătrână cu care lucram. Am rămas prietenă cu familia și chiar dacă nu mai muncesc în Calabria unde am lucrat la acea familie, fiii acelei doamne mă sună la fiecare sărbătoare, Paște, Crăciun, Anul Nou și mă salută, îmi urează multă sănătate și îmi spun că nu o să uite niciodată  ce am făcut pentru mama lor. Chiar dacă eu consider că am fost platită mai mult decât suficient pentru munca depusă, ei insistă să-i vizitez, spun că sunt oricând binevenită în casa lor. Toți ar trebui să luăm lecții de la astfel de oameni care ne acordă încredere deplină, ne lasă casele pe mâinile noastre, părinții, copiii de multe ori. Au încredere în noi și asta ne face să încercăm să fim mai buni, mai afectuoși cu apropiații lor. Cu drag, Mirela”

(Ursu Mirela – Cortona, Italia)

“Am plecat în Torino acum opt ani, după ce am terminat liceul în Bucureşti. Odată ajunsă acolo am făcut un curs de informatică şi imediat după am început să muncesc, mai întâi într-o fabrică de piese de maşini. Am lucrat în foarte multe locuri. Am fost secretară într-o agenţie de recrutare, am lucrat în diverse fabrici şi în farmacie, în ultimii trei ani. Acolo m-am împrietenit cu italienii, am rămas rămas prietenă cu toţi colegii de muncă, cu şefii mei. Ne mai vedem şi acum în timpul liber sau mai trec eu pe la ei să-i vizitez. Lucrând în farmacie am cunoscut-o pe Nadia, cea care mi-a devenit cea mai bună prietenă.

Lucram de un an în farmacie, cea mai mare din nordul Italiei, împreună cu 250 de persoane, tineri cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani, toţi italieni. Eu eram singura româncă. Fiind atât de mulţi, se iscau certuri, greşeli la serviciu, aşa că eu şi Nadia nu reuşeam să comunicăm deloc, amândouă aveam un contract de muncă care se încheia, mie după doi ani iar ei după doi ani jumătate. Ea lucra dinainte mea acolo. Ne certam în fiecare zi, amândouă căutam să arătam şefului că una e mai bună ca cealaltă, iar când se termina contractul una rămânea acasă şi cealaltă continua să lucreze acolo, aşa funcţiona. Într-o zi ne-am certat pentru că se găsiseră nişte sticluţe cu soluţii sparte şi ea a dat vina pe mine. Ne-au chemat pe amândouă în biroul şefului, el observase de ceva timp că noi două nu reuşeam deloc să ne înţelegem. Ne-a zis să ieşim împreună într-o seară la o bere şi să încercăm să fim prietene, altfel ne concediază pe amândouă. Aşa că am ieşit într-o seară împreună într-un local, am stat de vorbă, am văzut că avem multe lucruri în comun (avem şi aceeaşi vârstă). Din acea seară ne vedem în fiecare zi, cu toate că amândouă lucrăm în locuri diferite acum; un weekend merg la ea acasă, alt weekend rămâne ea la mine. Ne înţelegem acum mai ceva ca două surori! Ieşim mereu împreună, mergem la mare, în discoteci, când una dintre noi are nevoie de ceva, de absolut orice, ne ajutăm, cu bani, mâncare, haine, cu absolut orice!”

(Cristina Cozma, Torino)

„Când am citit scenariul, m-a impresionat felul în care sunt conturate personajele, relația lor. Acea simplitate și nostalgie în care e scris. Angela este o fată deosebită; are un fel de gravitate fară emfază, este o fată simplă care și-o aproprie pe Gemma prin tandrețea și sinceritatea ei. Mi-au plăcut foarte mult momentele în care sunt singure amîndouă. Mi-au amintit de bunica mea. Am simțit de când am citit scenariul un sentiment de familiaritate, când esti cu cineva mai în vârstă și persoana e mai dificilă, pentru că așa era și bunica mea, dar acolo e  o comunicare dincolo de cuvinte. E prietenia aia adevărată.”

Puteți citi interviul integral în numărul din luna septembrie al Revistei Tabu, pe care îl găsiți deja la punctele de difuzare a presei.

A mai rămas puţin timp până când vei putea vedea povestea Angelei în cinematografele din România. Până atunci,  iată ce ne-a scris Mihaela din Saronno:

„Sunt Mihaela Mihail şi am plecat la muncă în Italia acum şapte ani. Sora mea tocmai absolvise Academia de Muzică din Cluj şi în loc să se angajeze în România ca profesoară de muzică a ales să vină în Italia ca îngrijitoare de copii şi persoane în vârstă. După şase luni m-a chemat şi pe mine. Am venit în Italia cu gândul să strâng bani pentru plata ratelor la un apartament şi doream să reiau studiile la facultate. Abandonasem două facultăţi: pedagogia specială şi mai târziu psihologia, din lipsa banilor. Am început ca îngrijitoare de bătrâni, apoi am făcut curăţenie pentru diferite familii. În România am fost cadru didactic în învăţământul special timp de zece ani. Acum lucrez ca muncitoare într-o fabrică mică. Este foarte departe de ceea ce aş fi dorit de la viaţă, însă, în actuala criză economică mondială, începe să devină un lux chiar şi locul de muncă.

Am fost tratată întotdeauna cu respect, însă este adevărat ca respectul şi încrederea se câştigă pe parcurs. Dintre toţi italienii pe care am avut ocazia să îi cunosc, mi-a rămas la inimă o familie formată din doi bătrânei: el de 89 de ani şi ea de 78. Printr-o cunoştinţă am ajuns să muncesc în această familie. Făceam curăţenie, o dată pe săptămână, ca înlocuitoare a unei alte fete românce. Acum trei ani, am decis să lucrez într-un restaurant, iar mai târziu la fabrică, aşa că m-am despărţit de această familie sau cel puţin aşa credeam. Curios e că bătrânica îmi trimitea întruna mesaje şi mă suna ca să ştie de viaţa mea. Eu mă ruşinam să o sun, mi se părea ciudat că ea încă se mai interesa de mine. În decembrie 2009 m-am recăsătorit aici în Italia cu un român. Cum e obiceiul, i-am dăruit şi ei o bombonieră, lucrată manual de mine. A fost foarte fericită şi mi-a dăruit 50 de euro ca să îmi cumpăr un obiect casnic. Mi se părea aşa de ciudat, ştiind că faima italienilor este de a fi foarte zgârciţi.

Acum două luni m-a recontactat ca să mă roage să îi dau din nou o mână de ajutor la munca din casă. După trei ani, cu atâtea fete care caută de lucru, bătrânica m-a ales pe mine. M-am simţit onorată să o ajut. Mă tratează ca pe nepoata ei. Când merg la ea, mă opreşte din muncă să mă servească cu un capuccino, făcut chiar de ea. Îmi face cadou câte un borcan de dulceaţă pregătit de ea. Bătrânelul îmi pune o sumedenie de întrebări legate de noi, românii şi de viaţa noastră. Sunt multe de povestit, prea multe experienţe adunate pe parcursul a celor şapte ani.

O prietenească îmbrăţişare!”

(Mihaela Mihail – Saronno, Italia)

Așteptăm mailurile voastre la adresa de email marneropr@gmail.com.

Cele mai frumoase povești vor fi publicate pe acest blog.

„Am citit scenariul şi m-a impresionat tandreţea şi sensibilitatea cu care a fost scris, frumuseţea relaţiei dintre Gemma şi Angela. Sper ca filmul să fie la fel de bine primit ca în Italia, pentru că este un film frumos, simplu care înfăţişează cu o dulceaţă distilată valori universale ca prietenia, dragostea şi fidelitatea”, mai spune actriţa.”

Material publicat în cotidianul Adevărul http://bit.ly/94uDOl