Dupa publicarea poveştii Mihaelei din Saronno, pe adresa noastra au sosit tot mai multe scrisori de la românii stabiliţi în Peninsulă. Campania “Din Italia, cu prietenie” continuă astăzi cu povestea Cristinei din Torino:
“Am plecat în Torino acum opt ani, după ce am terminat liceul în Bucureşti. Odată ajunsă acolo am făcut un curs de informatică şi imediat după am început să muncesc, mai întâi într-o fabrică de piese de maşini. Am lucrat în foarte multe locuri. Am fost secretară într-o agenţie de recrutare, am lucrat în diverse fabrici şi în farmacie, în ultimii trei ani. Acolo m-am împrietenit cu italienii, am rămas rămas prietenă cu toţi colegii de muncă, cu şefii mei. Ne mai vedem şi acum în timpul liber sau mai trec eu pe la ei să-i vizitez. Lucrând în farmacie am cunoscut-o pe Nadia, cea care mi-a devenit cea mai bună prietenă.
Lucram de un an în farmacie, cea mai mare din nordul Italiei, împreună cu 250 de persoane, tineri cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani, toţi italieni. Eu eram singura româncă. Fiind atât de mulţi, se iscau certuri, greşeli la serviciu, aşa că eu şi Nadia nu reuşeam să comunicăm deloc, amândouă aveam un contract de muncă care se încheia, mie după doi ani iar ei după doi ani jumătate. Ea lucra dinainte mea acolo. Ne certam în fiecare zi, amândouă căutam să arătam şefului că una e mai bună ca cealaltă, iar când se termina contractul una rămânea acasă şi cealaltă continua să lucreze acolo, aşa funcţiona. Într-o zi ne-am certat pentru că se găsiseră nişte sticluţe cu soluţii sparte şi ea a dat vina pe mine. Ne-au chemat pe amândouă în biroul şefului, el observase de ceva timp că noi două nu reuşeam deloc să ne înţelegem. Ne-a zis să ieşim împreună într-o seară la o bere şi să încercăm să fim prietene, altfel ne concediază pe amândouă. Aşa că am ieşit într-o seară împreună într-un local, am stat de vorbă, am văzut că avem multe lucruri în comun (avem şi aceeaşi vârstă). Din acea seară ne vedem în fiecare zi, cu toate că amândouă lucrăm în locuri diferite acum; un weekend merg la ea acasă, alt weekend rămâne ea la mine. Ne înţelegem acum mai ceva ca două surori! Ieşim mereu împreună, mergem la mare, în discoteci, când una dintre noi are nevoie de ceva, de absolut orice, ne ajutăm, cu bani, mâncare, haine, cu absolut orice!”
(Cristina Cozma, Torino)
