Campania “Din Italia, cu prietenie” pe care am lansat-o pe blogul nostru a fost primită cu entuziasm. Pe adresa noastră de email au sosit deja o mulţime de poveşti drăguţe de la românii stabiliţi în Italia. O parte dintre aceste gânduri vor fi regăsite pe blogul ”Mar Nero” în săptămânile următoare.

A mai rămas puţin timp până când vei putea vedea povestea Angelei în cinematografele din România. Până atunci,  iată ce ne-a scris Mihaela din Saronno:

„Sunt Mihaela Mihail şi am plecat la muncă în Italia acum şapte ani. Sora mea tocmai absolvise Academia de Muzică din Cluj şi în loc să se angajeze în România ca profesoară de muzică a ales să vină în Italia ca îngrijitoare de copii şi persoane în vârstă. După şase luni m-a chemat şi pe mine. Am venit în Italia cu gândul să strâng bani pentru plata ratelor la un apartament şi doream să reiau studiile la facultate. Abandonasem două facultăţi: pedagogia specială şi mai târziu psihologia, din lipsa banilor. Am început ca îngrijitoare de bătrâni, apoi am făcut curăţenie pentru diferite familii. În România am fost cadru didactic în învăţământul special timp de zece ani. Acum lucrez ca muncitoare într-o fabrică mică. Este foarte departe de ceea ce aş fi dorit de la viaţă, însă, în actuala criză economică mondială, începe să devină un lux chiar şi locul de muncă.

Am fost tratată întotdeauna cu respect, însă este adevărat ca respectul şi încrederea se câştigă pe parcurs. Dintre toţi italienii pe care am avut ocazia să îi cunosc, mi-a rămas la inimă o familie formată din doi bătrânei: el de 89 de ani şi ea de 78. Printr-o cunoştinţă am ajuns să muncesc în această familie. Făceam curăţenie, o dată pe săptămână, ca înlocuitoare a unei alte fete românce. Acum trei ani, am decis să lucrez într-un restaurant, iar mai târziu la fabrică, aşa că m-am despărţit de această familie sau cel puţin aşa credeam. Curios e că bătrânica îmi trimitea întruna mesaje şi mă suna ca să ştie de viaţa mea. Eu mă ruşinam să o sun, mi se părea ciudat că ea încă se mai interesa de mine. În decembrie 2009 m-am recăsătorit aici în Italia cu un român. Cum e obiceiul, i-am dăruit şi ei o bombonieră, lucrată manual de mine. A fost foarte fericită şi mi-a dăruit 50 de euro ca să îmi cumpăr un obiect casnic. Mi se părea aşa de ciudat, ştiind că faima italienilor este de a fi foarte zgârciţi.

Acum două luni m-a recontactat ca să mă roage să îi dau din nou o mână de ajutor la munca din casă. După trei ani, cu atâtea fete care caută de lucru, bătrânica m-a ales pe mine. M-am simţit onorată să o ajut. Mă tratează ca pe nepoata ei. Când merg la ea, mă opreşte din muncă să mă servească cu un capuccino, făcut chiar de ea. Îmi face cadou câte un borcan de dulceaţă pregătit de ea. Bătrânelul îmi pune o sumedenie de întrebări legate de noi, românii şi de viaţa noastră. Sunt multe de povestit, prea multe experienţe adunate pe parcursul a celor şapte ani.

O prietenească îmbrăţişare!”

(Mihaela Mihail – Saronno, Italia)